Chec de omletă, cu chorizo și struguri

in Gusturi, 23.12.2018

Eu văd mîncarea din preajma Crăciunului ca pe acel quelque chose făcut de un țăran care îl are invitat pe împărat la masă. E un elogiu pentru simplitatea rafinată și  bucuria de a împărtăși. Nu e epatare, nu e exces. Dar să nu vă țin de vorbă. Aveți de umplut 40 de cărucioare de supermarket, ca să aveți ce arunca, să se vadă că aveți posibilități. Am glumit, știu că vreți să salvați planeta și doar mușcați din broccoli, fără să îl smulgeți din pămînt.

Rețeta asta pentru o dimineață de sărbătoare mi se pare un exemplu bun de efecte speciale cu ingrediente comune. Eu am folosit chorizo, dar îl puteți înlocui cu un cîrnat picant, uscat, din producția autohtonă de Crăciun.

Ce ne trebuie

pentru 4 persoane

8 ouă întregi și două gălbenușuri

150 g iaurt grecesc

50 g unt, cubulețe

4 linguri de mălai

100 grame chorizo, mărunțit

100 g struguri roșii, tăiați jumătăți

100 g zucchini, mărunțit

100 g parmezan ras

ceapă verde tocată mărunt

4 căței usturoi

sare, piper, 

1/2 linguriță praf de copt

o formă mică de chec

hîrtie de copt

Cum procedăm

Încingem cuptorul la 150 grade Celsius.

Batem ouăle cu iaurtul, sare, piper. Adăugăm mălaiul, parmezanul, ceapa, doi căței de usturoi tocați mărunt. Obțineți o compoziție groasă. Dacă nu, mai adăugați cîte un pic de mălai.

În aceeși tigaie, prăjim un pic chorizo și scoatem pe hîrtie absorbantă. 

Ungem forma de chec cu un pic de ulei, tapetăm cu hîrtie de copt.

Turnăm compoziția pînă la jumătatea formei și adăugăm cîte jumătate din zucchini, chorizo și struguri, un pic de unt.

Reluăm: compoziție și apoi restul ingredientelor. Puneți forma în cuptor, acoperită cu folie de aluminiu, 20 de minute. Descoperiți și mai coaceți 15 minute. Trebuie să crească și să se rumenească. O lăsați să se răcească în cuptor, cu ușa întredeschisă. 

Eu aș lăsa lucrarea asta să se odihnească peste noapte și m-aș folosi de ea dimineață. Poate aș prăji un pic felia de chec în unt, dar așa sunt eu. Cert e că aș însoți dezmățul din cerul gurii cu un Nespresso Roma, executat espresso. Poate aș repeta, ca să îmi intre bine în cap că omul, ca și cafeaua, poate să fie tare și delicat, în același timp. Nu mai zic de combinația de chorizo cu struguri, care o să vă nedumerească suficient de tare, cît să mai luați o porție, preventiv.

Le mulțumesc prietenilor de la Nespresso pentru acest challenge de pairing și vă doresc multe dimineți frumoase, alături de cafele gustoase.

Poftă bună la gătit!

Crăciun fericit!

Lasă un comentariu

← Inchide