Vinete dumnezeieşti, la cuptor

E cel mai bine să divaghezi de la subiect fix înainte de a-l aborda. Sunt îngrijorat că nu am văzut anul ăsta rapiță pe facebook. S-a trecut direct de la maci, la floarea-soarelui. Sper să nu avem o nouă problemă în țară, că şi-aşa ni-i greu.

Şi acum, dau legătura în studio, unde e plin de vinete, Cum se mai întâmplă în această perioadă. Asta e, în viață facem şi compromisuri, strângem din dinți şi aşteptăm ploaia aia cu sarmale din aur.

Vinetele astea sunt o revizitare a unei rețete vechi, culese de Ottolenghi de la vreo babuță cu mușcate pe treptele albe.. Partea bună e că orice neam din preajma Mării Negre sau Mediteranei se poate simți bine printre aceste combinații de ingrediente şi gust. Perechea vinete la cuptor sau fripte și iaurt ar trebui să fie, orișicât, unul din tablourile votive din Templul Plăcerilor pe Limbă. Dar ce mică e lumea mare! Partea și mai bună e că le-am gustat în copilărie,  făcute de mătușa grecoaică Chiuța,  sora bunicului meu patern. Vinetele gătite te miri cum făceau parte din patrimoniul spiritual al Brăilei în care încă mai trăiau batrânii greci, turci, evrei, care găteau intr-un soi de esperanto gastronomic leșinător de bun. Sigur că rodii nu am gustat până pe la 25 de ani, că se tăiaseră laolaltă cu codrii bătrâni de Goji din Insula Mare. Glumesc. S-a furat tot.

Se încălzeşte cuptorul la 200 ° Celsius. Vinetele ar trebui să fie lunguiețe, nu din cele de salată, bombate. Se taie în două, pe lungime,  păstrând pentru fiecare un pic de codiță. Se aşează într-o tavă, pe hârtie de copt. Se crestează pulpa cu varful cuțitului la o adâncime de doi cm. Nu trebuie să meargă mai adânc de mijlocul feliei. Se presară cu sare şi piper şi se ung cu o pensulă cu un ulei bun de măsline sau cu unt topit, până când nu îl mai absorb cu atâta nesaț. Asta nu înseamnă că trebuie să le imbibăm in grăsime. Trebuie să comunici cu ele despre asta. Estimez o linguriță maximum, pentru fiecare bucată. Durează 40-45 de minute să arate aşa.

Între timp, faceți un sos din iaurt grecesc, puțin usturoi (adică, sub un kilogram, pe scala mioritică), mentă uscată, isot, dacă aveți, sare, piper, suc de lămaie şi puțin ulei cât de cât extravirgin. Omogenizați bine mizeria asta răcoritoare şi acrişoară şi o lăsați să steie la rece. Preferabil ar fi să fie făcut înainte cu câteva ore. Pentru că se poate mânca în neştire, îl vom numi Sosul Neştire.

Vinetele trebuie să îşi revină un pic, după ce s-au gratinat, că nici lor nu le-a fost uşor. Eventual, le lăsați la degresat pe hârtie absorbantă.

Puteți să le înfulecați călduțe sau să le târâți în vizuină şi să le atacați a doua zi.

Modul de servire e, însă, foarte complicat şi cere multă atenție.

Se aşează vinetele pe farfurie, se azvârle Sosul (în) Neştire peste ele, se presară cu frunze proaspete de mentă, cimbru proaspăt sau cimbrișor, adică cel movuliu, mentolat. Și boabe de rodie, dacă e. Rodia e mai degrabă fudulie, mi-a plăcut la Ottolenghi și dă bine la poză. Se poate înlocui neaoș cu orice fruct dulce acrișor, de la agrișe sau afine, la zmeură. Încercați și așa și o să mă pomeniți. Se mănâncă şi coaja, prințeselor!

Eu pun și beurre noisette, aka unt ars, peste iaurt. Dar așa sunt vremurile.

Pe scurt, se mănâncă până la fandaxie. Puțin înainte să nu mai aveți hemoglobină și apoteoză, totuşi, se trimete băieatu’ la piață, să mai ieie fro 10 kile, să nu faceți, doamneiartămă, vreun sevraj, pe fond de lipsă de vinete cu iaurt în organism.

Bon appétit, pui de daci!