Cine samănă caramel culege banane. E o vorbă veche a celor care nu pun virgulă după subiectivă. Cum ar veni, am ieșit ieri în livadă, am cules cîteva banane proaspete, de Dăbuleni, vulturii mi-au adus niște nuci de Tîrgu Jiu, că nu au găsit pecan de Sibiu și, uite-așa, rețeta-i gata, că abia am primit pachet cu zahăr din Madagascar.
Ce ne trebie
2 porțioare
2 banane voinicele
o lingură de zahăr (brun)
o lingură de unt și încă un pic pentru uns pîinea
25 g fulgi de cocos
25 g nuci sau pecan, dacă vă iese în cale
2 linguri de sirop de arțar
o lingură de zahăr
iaurt grecesc sau zmântînică acrișoară
zest de la o lămîie sau lime
două franzele umplute în prealabil cu parizer. am glumit. am folosit pîine cu lapte, e mai sexy textura după ce o prăjiți
Cum procedăm noi, ca și oameni
Prăjim fulgii de cocos într-o tigaie, la foc blând și înțelegător, ca un învățător bătrîn și surd, de la țară. Ar trebui să vă implicați în proces, adică să mișcați tigaia, cît să nu se ardă, ci doar să își preschimbe culoarea. Cînd credeți voi că sunt gata, (de parcă e după cum credeți voi) îi scoateți într-un bol și îi lăsați în pace. Mie mi-au mai rămas și sunt un snack foarte micheteau.
În aceeași tigaie topim untul, așteptăm să facă spume, cum faceți voi în fiecare dimineață în trafic, dacă nu ascultați Morning Glory cu Exarhu, punem și zahărul, așteptăm să se topească (el) și să devină auriu ca zâmbetul unei mătuși de la țară, din povestea asta.
Acum (adică atunci) e momentul (adică era) să adăugați bananele și nucile. Banana trebie să nu se dezintegreze, doar să își schimbe culoarea. Deci, o lăsați și o întoarceți o singură dată, la fel ca pe clătite, cu care se și înrudește banana, ca dovadă. Dumnezeu știe câte alte adevăruri ascunse licăresc alături de noi, fără să le auzim strigătul disperat, la fel de disperat ca apelul lui Keanu Reeves către omenire, pe care lumea începe să îl șeruiască de sărbători, adică atunci cînd spune oamenii ăia că tre să fim mai buni.
După ce vă ștergeți lacrimile, ca Băsescu la retragerea lui Stolo, cu pumnul, adică, turnați în tigaie siropul de arțar și îl lăsați să se mai bucure de bolboroseală un minuțel.
Între timp, prăjiți pâinea și întindeți untuț pe ea. Dacă vreți să bateți zmântânica frișcă, e treaba voastră. Eu aș amesteca o parte din zest în ea sau in iaurt și l-aș bate cu furculița un pic, să vadă cine are ultimul cuvînt. Ce rămâne din lămîia rasă se sprinkle deasupra, ca să dea bine la inștagram.
Altfel, puneți bunătatea din tigaie peste pîine, presărați cu fulgi de cocos, trîntiți o lingură de zmântînică și faceți o cafeluță.
M-a intrigat ediția asta specială de sărbători de la Nespresso. Îi spune Variations Nordic Cloudberry Flavoured și are o aromă care îți evocă ceva cunoscut, dar nu prea știi de unde vine. În nord, la ei, crește un soi de zmeură galbenă, foarte intensă în parfum, cu care se fac dulcețuri și tot felul de tertipuri de a uita de întunericul de afară. Dacă închizi ochii și ai copilărit în Brăila, s-ar putea să îți aduci aminte de parfumul de dude aproape coapte. Mie îmi plac dudele și mi-am petrecut o mare parte din copilărie cățărat în duzi, din care făceam arcuri, de obicei. Prospețimea de fructe se simte în cafea și se așează frumos peste aciditatea cu care m-am gândit să contraatac voluptatea bananei leșinate în sirop. Am făcut un latte macchiato și foarte bine am făcut. Adică am pus un espresso peste spumă de lapte. Bine că sunt eu deștept. Ceea ce vă doresc și vouă, împreună cu necesarul:
Spor la cafeluță!
Lasă un comentariu