Am observat că în ultima vreme nu se mai gândeşte pe la noi decât pe modul Sfânta Indignare. Cu gâtul umflat, cu sentimentul că dacă suntem mai mulți, suntem şi mai deştepți, iar tâmpenia pe care o susținem devine brusc Steaua Nordului. Pornesc observația de la faptul că noii români exigenți se comportă ca […]

am copilărit în Teatrul de păpuşi din Brăila şi cu greu a reuşit tatăl meu să mă convingă să nu încerc să ajung actor, ca el. aşa că era inevitabil să nu îl întâlnesc pe domnul Cristian Pepino, regizorul / autorul unor spectacole minunate în teatrul de animație. dacă sunteți pe fază, la Țăndărică se […]

gustul are memorie. de cele mai multe ori, el absoarbe şi redă tot ce înconjoară o farfurie de porţelan gros, pictat naiv cu floricele. supa rece sorbită după fierbinţeala unei zile de vară, păstrează în stropii de grăsime aurie, în fiecare firicel de mărar, vocea şi prezenţa celui care a făcut-o, culorile feţei de masă […]

  insistenţa conduce uneori la credibilitate. trebuie să fie un sâmbure de adevăr în ce spune el. chiar poţi să crezi că extratereştrii nu au răpit pe nimeni în toată istoria?!

  am convingerea că, dincolo de fotbal şi victoriile simonei halep, mai e ceva important care ne uneşte. pasiunea viscerală şi vinovată pentru salată boeuf. am adunat câteva reflecții personale asupra unui fenomen național, insuficient studiat şi chiar luat în derâdere, pe nedrept. vă rog, serviți! nu contează ora la care mănânci salata boeuf. pare […]

sună ca un vis decent, nu-i aşa?! nu ştiu cum arată dorinţele voastre secrete, dar simt că într-o zi o să mi se împlinească obsesia de a merge cu eşarfa în vânt într-o motoretă cu ataş.

  Probabil că după combinația dintre roșiile alea bune, de grădină, și o telemea grasă ca zeița fertilității la neolitici, chifteluțele astea sunt a doua chintesență a verii. După prima îmbucătură, revăd tramvaiele vechi din Brăila, cu scaune de lemn și taxatoare legănată de hurducăieli, nisipul fin de Dunăre sau sarea uscată pe piele, după […]

  de dimineață, la benzinărie, luasem nişte apă şi doamna de la casă mă întreabă foarte vesel kestia lor obligatorie: alimentare aveți?  doriți o cafea, un croasant? nu, mulțumesc, îi spun, am un regim strict de

Mi-a povestit o doamnă că a existat demult un inginer care adora mersul pe jos. Cinci zile pe săptămână parcurgea fără mari justificări bucăţica lui de Bucureşti, de pe Calea Călăraşilor până la Radio, unde lucra. Se putea gândi că e foarte sănătos, economicos şi plăcut pentru un inginer să facă drumul ăsta dus-întors, poate […]

răspunsul e simplu şi se înrudeşte cu motivul pentru care nu se construiesc doar catedrale. în primul rând, ar dispărea, odată cu discrepanța dintre săraci şi bogați, şi deosebirea între deştepți şi inteligenți. plus duioşia cu care puteai spune despre un aproape de-al tău că e fraier.

părerea mea este că se organizează tot mai multe kestii spontane. şi din ce în ce mai bine. să te plângi de ăştia e aproape o obligaţie cetăţenească. dacă nu te indignezi zilnic, rişti să te dea afară de pe facebook. 

am văzut de curând un show al lui david chang, în care explora ideile marelui chef arzak. un bătrân despre care fiica lui, cu care găteşte, spune că e trist doar când nu are suficient de mâncat sau băut.